Loc de dat cu capul...

Niciodata nu i-am inteles pe melci... Sunt hoinari, se misca-ncet si... porta mereu casa cu ei. Oriunde ar fi... sunt acasa! Nu voi putea niciodata sa inteleg aceasta filosofie! Intotdeauna mi-am dorit un loc al meu, un loc in care sa ma simt acasa. N-a fost sa fie! M-am nascut in Bucuresti unde n-am stat decat 5 zile pentru ca au venit bunicii si m-au luat la ei. Ei m-au crescut. Nu stiu cat de bun a fost mediul in care am crescut dar... aia era casa mea. Asa simteam... Bunicii ma iubeau, aveam prieteni multi, eram in "elementul" meu. Pe la 3 ani, insa, au venit parintii sa ma ia la Calarasi. M-am simtit "rupta" de tot ce iubeam, de lumea mea, si tarata in alt loc pe care nu-l cunosteam si sincer, nici nu-mi doream sa-l cunosc. A trebuit sa o iau de la capat: alti prieteni, alte cunostiinte, alt mod de viata. Norocul meu ca nu a tinut mult. In scurt timp m-am intors la Moreni, la bunici, si mi-am reluat viata inapoi. Dar la 6 ani (cand a trebuit sa merg la scoala) m-am mutat din nou la Calarasi, cu mama. Am luat-o de la inceput din nou! Am urat acest lucru. Din nou singura, cu cheia de gat, fara prietenii mei... fara bunicii mei (pe care ii consideram parintii mei). Am stat acolo pana in clasa a 10-a. Incepusem sa ma obisnuiesc. Nu aveam foarte multi prieteni dar... era ok. La bunici (acasa!) ma duceam in fiecare vacanta. Acolo imi incarcam bateriile. In clasa a 10-a, cand a murit mama, am fost nevoita sa ma mut la Moreni, la bunici. Al doilea semestru l-am inceput acolo. Iar am luat-o de la capat singura! Cu prietenii din copilarie se cam racisera relatiile, iar dintre noii colegi de liceu nu cunosteam pe nimeni. Ce ironie a sortii... Mi-am dorit intotdeauna sa locuiesc cu bunicii, am facut-o pe mama sa sufere din aceasta cauza si... cand m-am intors acolo, m-am simtit din nou singura. Apoi a venit facultatea, m-am mutat la Ploiesti si... am luat-o din nou de la capat... singura... Alt colectiv, alte reguli... Dupa aceea am revenit la Moreni, in cautarea unui loc de munca. Alte griji, alte nevoi... Atmosfera acolo era din ce mai apasatoare. Asa ca... am ajuns in Bucuresti. Aici m-am mutat in patru locuri.
Va spun sincer ca m-am saturat! Nu mai vreau sa o iau de la capat, vreau doar un loc al meu in care sa ma simt bine. Culmea e ca l-am gasit dar se pare ca trebuie sa plec si de acolo...

Am revenit pe blog!

Sunt un om norocos! Stiu asta!Mi-e frica, insa! Ma sperie gandul ca voi pierde tot ce am bun acum... De fiecare data cand am vrut sa-mi strig fericirea in gura mare (pentru ca asa simteam, cum simt si acum de altfel) reuseam sa fac ceva care sa strice totul! De ce? Nu stiu... asa sunt eu. Am o maestrie in a strica si a enerva pe toata lumea in jurul meu. Mai devreme sau mai tarziu asta se intampla. Pierd... pierd tot ce am mai bun, pierd persoane de care m-am atasat... Ma chinuie acest gand... Recitesc ce am scris si ma uimeste faptul ca am inceput atat de optimist si... uite unde ajung. Nu... zau, nu vreau sa ma plang. Sunt un om norocos, repet. Exista oameni carora le pasa de mine! Asta mi s-a intamplat destul de rar si chiar acest lucru ma sperie. Daca la un moment dat acestia vor inceta sa mai creada in mine sau sa le pese de mine?... Ma voi intoarce acolo unde am fost... Din nou singura... Trist...Probabil ca pentru altii este greu de inteles... Adica, uite stii ca esti norocoasa, ca ai doi prieteni pe care te poti baza si... tu strici totul! Ii aduci la exasperare. Asta fac! Greseli dupa greseli (unele mai grave decat altele), probleme de memorie, de vedere... Cui ii trebuie un astfel de om? Cine ar pune pret pe unul ca mine?! Nimeni... Si totusi, sunt doi care o fac... ma rog, inca o fac... Si eu in schimb, fac numai prostii. De ce? De frica... Vreau atat de mult sa ii fac sa fie mandri de mine incat mi se face frica sa nu gresesc si... ma zapacesc si iese totul pe dos! Si... mai explica Iulio daca poti sau daca ai ce. Ca e de neinteles! Cateodata si mie imi este greu sa ma inteleg pe mine, dar sa mai explicsi altora. Situatia e simpla: sunt doi oameni care mi-au acordat increderea lor, ma ajuta neconditionat si... eu o dau in bara mereu.
Si cand te gandesti ca in totdeauna mi-am dorit pe cineva cu care sa pot vorbi despre orice. Am tanjit dupa mai multa atentie/afectiune din partea tatalui meu... Vroiam sa am un amic in el, o persoana cu care sa pot vorbi despre orice... N-a vrut sa devina acel prieten. E problema lui! Dar... uite ca in timp a devenit si a mea! Acum sunt atat de multe lucruri despre care as vrea sa vorbesc... Si culmea, chiar as avea cu cine sa le discut, dar ma blochez. Nici nu mai stiu care sunt mai importante, se amesteca totul si simt uneori ca explodez. De multe ori simt ca existenta mea aduce mai multe necazuri decat bucurii celor din jur. Eu intotdeauna am o problema si... m-am saturat! Nu vreau ca problemele mele sa se rasfranga in activitatile zilnice si astfel sa ii ranesc/supar pe oamenii la care tin. Si totusi asta se intampla. Stiu ca nu-ti poti alege parintii... Dar daca s-ar fi putut, daca as fi avut aceasta optiune, stiu pe cine as fi ales! Dar, cum nu pot, n-am decat sa ma trezesc la realitate!
Nu de mult ma gandeam ca poate ar fi mai bine pentru ceilalti sa dispar, pur si simplu sa nu fi existat vreodata. Poate viata celorlalti ar fi mai putin complicata. Nu stiu daca sunt in stare sa pot trece peste faptul ca dezamagesc intruna oameni care inseamna ceva pentru mine. Si e vorba despre persoane care n-au nicio obligatie fata de mine si cu toate astea eu le aduc doar necazuri. Nu zic, se intampla sa fac si lucruri bune dar sunt prea putine (am verificat cu foaia in mana) si oricum sunt anulate de nereusite! Si ei totusi au inca rabdare cu mine desi... ar fi putut sa ma trimita de mult la plimbare. Nu merit atentia nimanui! Oricum sunt varza!
Astazi tata mi-a spus ca nu sunt un copil bun, ca altii isi ingrijesc parintii, au grija de ei... Si eu, desi stiu care-i situatia lui financiara, nu-l ajut cu nimic! A mai adaugat ca am venit degeaba in Bucuresti ca oricum nu sunt in stare de nimic. Este a "n"-a oara cand aud acest text deci n-ar trebui sa ma afecteze.
Ma simt o povara cazuta pe capul unor oameni cumsecade, un om bun de nimic.
Am numai prostii in cap la ora asta... mai bine inchei acum si revin maine. Azi a fost o zi ciudata... sper sa las gandurile negre deoparte si sa incep saptamana cu bine! Ma bucur ca pot scrie din nou pe blog. Gata! Am plans destul! Sper ca m-am descarcat un pic, atat cat sa ma pot ridica si sa merg mai departe!

BON JOVI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Cred ca am trait unul dintre cele mai frumoase momente din ultima perioada! S-ar putea sa vi se para patetic dar... pur si simplu am simtit o imensa bucurie urmarind pe Acasa TV un concert BON JOVI- LIVE IN NEW YORK, sustinut la Nokia Theatre in septembrie 2005. Imi place Bon Jovi foarte mult dar, cu toate astea nu as fi crezut ca vizionarea unui concert poate avea un asemenea impact asupra mea. Pur si simplu, m-a incarcat cu optimism. Am "ars" in interior fiecare piesa, atitudinea lui Jon Bon Jovi m-a incarcat cu energie. Stiu, stiu, devin patetica!... Dar, nu ma pot abtine. Au fost 14 melodii, majoritatea dintre ele antrenante. Daca nu ar fi fost atat de multa publicitate (dupa primele doua piese a urmat un moment de promo, apoi din 4 in 4 melodii concertul a fost intrerupt de aceiasi plictisitoare publicitate) ar fi fost perfect! Si... inca ceva. M-a enervat ca "specialistii" de la Acasa TV intrerupeau melodiile pentru reclame, apoi se relua brusc difuzarea show-ului cu versul de la care fusese taiata piesa. Mai rar vezi asa ceva...
Anyway, decorul a fost dinamic, multe lumini, totul a sustinut muzica. Si ca sa nu mai zic ca m-am bucurat ca l-am vazut pe Richie Sambora folosind talkbox la piesele Livin' on a prayer si It' s my life. Love it!
Sincer, cred ca acest concert a fost singura bucurie de Sarbatori. Si cand te gandesti ca era cat p-aci sa-l ratez.
Nu credeam ca un simplu concert, fie el si al formatiei preferate, te poate mobiliza in asa fel.

Ciudatenii a la Duminica in familie

Editia din 14 octombrie a Duminicii in familie i-a avut in studio pe Ovidiu Lipan Tandarica si Stelu Enache, care ne-au anuntat aparitia unui nou album. De cum a inceput emisiunea, Mihaela Radulescu si-a luat rolul de gazda in serios si ne-a anuntat cu o voce suava: "Avem si de data aceasta un Top al emisiunii. In aceasta editie intrebarea propusa de echipa noastra este: Pe cine vreti sa ascultati mai des in concerte? 1. Ovidiu Lipan Tandarica; 2. Nicu Covaci; 3. Gyuri Pascu". Pai, cum asa?! Nu pot sa inteleg cum a acceptat Ovidiu Lipan un astfel de top... Sau, poate ar fi mai potrivit sa intreb: ce cauta Ioan Gyuri Pascu in aceasta ecuatie?! Puteau sa-l puna direct pe Mircea Baniciu. Oare asa stau lucrurile in Phoenix? Se concureaza unul pe altul? Eu asta inteleg din acest top. In locul lui Tandarica nu as fi acceptat aceaste 3 variente. Desi, daca stau bine sa ma gandesc, buba vine de la producatorii emisiunii. Mi se pare anormal sa-ti pui invitatii in situatii delicate. O auzeam pe Mihaela citind propunerile si nu-mi venea sa cred ca e pe bune! Ati intrat cumva in pana de idei? Avandu-l in emisiune pe Tandarica e normal ca lumea sa-l voteze pe el.

Ce-ati ratat daca nu ne-ati ascultat...

Am lipsit nepermis de mult de la intalnirea cu voi dar am venit cu forte proaspete. In ultimele editii ale Psihologului muzical am avut invitati de seama. Saptamana trecuta, oaspetii nostri au fost cei de la Proconsul, iar vineri, 12 octombrie, ne-a calcat pragul Andrian Berinde. Cum ne-am distrat? Cititi in cele ce urmeaza.

EDITIA 222

Ora 23.40. Formatia Proconsul se afla deja la intrarea din strada G-ral Berthelot. Ne-au promis un recital unplugged si au venit pregatiti! Dar, pregatiti pentru ce?! La vederea lor, aveai impresia ca urmeaza cel putin un concert intr-o sala mare sau in aer liber, nu o cantare in studio. Emotionati pana peste cap, trebuie sa stiti ca se aflau la prima experienta de acest gen, baietii au "blindat" microbuzul formatiei cu cabluri, mixer, instrumente si o echipa intreaga de tehnicieni. Si asta din dorinta de a le iesi bine cantarea. Dar ce te faci cand socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ si locul in care urmeaza sa sustii recitalul este destul de limitat ca spatiu? Pentru ca asta au scapat ei din vedere: urmau sa cante intr-un studio de radio... Dupa ce au urcat mixerul, cablurile si instrumentele pana la etajul 3, sunetistii au ajuns la concluzia ca nu au cum sa le aseze pe toate astfel incat sa mai incapa si trupa in cabina 31... "Micutul" mixer, care masura nici mai mult nici mai putin decat 4 metri, s-a incapatanat sa nu intre in studioul Radio Romania. Si cum nici in regia de emisie nu a fost chip sa-l aranjeze astfel incat sa poata fi folosit, tehnicienii l-au carat inapoi in masina formatiei. Intrebati de catre Andrei, de ce nu au venit cu un mixer potrivit pentru un studio de radio, Bodo a raspuns cu mult umor: "Pai, acesta este cel mai mic pe care-l avem, are doar 40 de canale!". Ramasi fara mixer, baietii l-au "sacrificat" si pe Florin, basistul trupei. A urmat un recital semi-unplugged care s-a intins pana la ora 4.00 a diminetii. Se vede treaba ca show-ul a fost apreciat de ascultatori care au "incins" liniile telefonice, trimitand peste 150 de mesaje. Din pacate tehnica nu a fost cu noi in acea seara si am pierdut peste 70 de mesaje. Ne cerem scuze celor care nu si-au auzit textele pe post. Mai am pentru voi un amanunt de culise. Bodo nu a venit singur... L-a insotit Alex, fiul sau in varsta de 18 ani. Baiatul a urmarit cu atentie din regia de emisie evolutia trupei si la un moment dat chiar a salutat ascultatorii de la microfonul emisiunii. Pustiul a povestit cu deosebita placere despre viata din SUA si despre trupa in care activeaza acolo. Nu a rezistat tentatiei de a-i "confisca" chitara lui Dragos demonstrandu-si virtuozitatea sub privirile incantate ale tatalui sau. O dovada in plus ca aschia nu sare departe de trunchi. A fost o editie-maraton din care nu au lipsit nici rubricile Efectiv-Subiectiv (difuzata in mare parte dupa ora 4.00), Raspundem cand suntem in stare si Agenda pop-rock. Habar n-am cand a trecut timpul. Voua cum vi s-a parut?

EDITIA 223

Ei bine, saptamana aceasta am schimbat profilul. Adrian Berinde ne-a propus sa abordam subiectul textelor din muzica romaneasca de ieri si de azi. Si uite asa, ne-am amintit impreuna de O-Zone, ASIA, Andre si multe alte trupe care la un moment dat ne-au retinut atentia prin texte "subtiri", facile, ilogice... Pe langa tema propusa de invitatul nostru, v-am provocat sa ne spuneti scorul meciului Romania-Olanda din aceasta seara. Cel care v-a indica scorul exact va castiga nu unul ci doua albume. Subiectele v-au captivat cata vreme azi am numarat 102 mesaje. Din pacate si saptamana aceasta a revenit problema la calculatorul din regia de emisie si am mai pierdut cateva mesaje, totusi nu la fel de multe ca data trecuta. Acum am fost mai vigilenti. Oricum, promitem ca aceasta problema sa nu devina o regula! La ora 3.00, invitatul nostru s-a retras si noi ne-am continuat "marsul" la brat cu hituri mai vechi si mai noi, piese solicitate de dvs in editiile anterioare. Totodata aceasta a fost prima editie in care v-am anuntat adresa forumului: www.andreipartos.myforum.ro . Aici puteti comunica linistiti intre voi si cu noi. Va asteptam cu drag!

Iris- 30 de ani de activitate

Mai intai de toate vreau sa stiti ca ceea ce urmeaza nu este o cronica a concertului Iris. Probabil ca nu as fi simtit nevoia sa scriu aceste randuri dupa concert. Pana la urma concerte Iris sunt mai tot timpul. S-au strans insa mai multe intrebari in mintea mea. Poate cineva reuseste sa ma lamureasca si pe mine. Flash back. Pe 22 septembrie in studioul emisiunii Psihologul muzical s-a aflat Mike Godoroja. Invitatul nostru a venit direct din studioul de inregistrari si a adus cu el si cele mai noi piese Iris. Au urmat 4 ore in care am prefatat concertul aniversar si aparitia albumului. Reactiile ascultatorilor nu s-au lasat asteptate. Toti au fost incantati de ceea ce au ascultat. Asadar, stiam ce ma asteapta pe Baneasa. Si totusi ceva nu a fost in regula...
Vineri, 5 octombrie, la Aeroportul Baneasa, mare, mare aglomeratie. Mii de oameni au luat cu asalt unica intrare pe una dintre pistele aeroportului rezervate pentru un concert mult asteptat. Iris aniverseaza 30 de ani de activitate. Pe scurt. La 20.15, Cristi Minculescu a salutat publicul in maniera binecunoscuta: "Buna seara, prieteni!" dand tonul "nebuniei". M-a impresionat decorul, jocul de lumini, atmosfera creata de trupa si public. Din recital n-au lipsit nici hiturile dar nici piesele care se gasesc pe cel mai nou produs discografic: "Cei ce vor fi"- dublu album Iris. Invitatii, numerosi de altfel, au fost la inaltime. Au fost si cateva absente motivate de membrii Iris: Nicu Covaci si Nutu Olteanu. Recunosc, am fost dezamagita ca nu a venit Nutu Olteanu. Mi-ar fi placut sa-l vad in concert si asta pentru ca am auzit foarte multe despre el. Una peste alta, concertul a fost ok. Nu a iesit din tiparele cu care ne-a obisnuit trupa. E drept, au fost mai multi invitati din zone diferite: opera, teatru, rock. Rezultatul a fost intr-adevar impresionant, in nota obisnuita. Totusi, ceva a lipsit. Si nu ma refer la cei doi. In timpul concertului, pe un ecran mare, amplasat in spatele scenei, se derulau imagini alb-negru, apoi color care prezentau diferite etape din istoria trupei. I-am vazut pe Cristi Minculescu, Boro, Nelu Dumitrescu, Valter Popa. E drept, mai apareau cativa fosti componenti insa, din pacate, nu i-am recunoscut. Si nici organizatorii nu m-au ajutat, sau mai bine zis nu i-au ajutat pe tinerii din public sa-i cunoasca. Si asta pentru ca pozele nu erau numite, nu era trecut nici macar anul in care au fost facute. Pur si simplu, cateva imagini se derulau in spate...
Sincer, imi imaginam altfel aceasta aniversare. I-as fi vazut pe scena pe toti fostii componenti Iris. As fi vrut un mic istoric al trupei, un fel de reeditare a etapelor prin care a trecut Iris. As fi filmat tot concertul si l-as fi scos pe piata sub forma unui DVD. Asa fanii mai tineri ar afla cine a facut parte din trupa, cine compunea piesele, in ce an a plecat unul si a venit altul. Mie mi se pare absolut firesc ca Minculescu & Co sa ne ajute sa-i cunoastem mai bine. Paradoxal, trupa, desi are 30 de ani de activitate, nu are un site propriu. Fanii lor mai tineri nu stiu foarte multe despre formatia preferata. Cred ca asupra acestui capitol nu ar trebui sa existe confuzii sau intrebari. Nici in desele aparitii TV nu spun mare lucru. In emisiunea lui Andrei Partos, Mike Godoroja spunea ca au pus pozele fostilor componenti pe album. Pentru mine nu inseamna mare lucru. Vad o poza dar tot nu stiu care e legatura intre trupa si cel din fotografie.
Azi am citit in Evenimentul Zilei un numar special dedicat trupei Iris. In loc sa gasesc acolo o istorie a trupei, vad urmatoarea declaratie a lui Nelu Dumintrescu: "„Nu puteti sa va dati seama ce friguri erau prin hoteluri... Era frig in masina cu care mergeam in turnee, rata care circula acuma pe la tara, niste masini care mergeau cu 40 la ora si ne purtau din oras in oras. Desfaceam becul, desfaceam firele si le legam sa ne punem aeroterme, pe care oricum nu le gaseai in comert. Ne puneam o patura la geam si dadeam drumul la aeroterme. Era mai frig in sala decat afara, noua ne inghetau mainile, iar spectatorii erau cu caciuli”." Ei si ce? De parca asta vreau eu sa stiu... Acum am inteles de ce vedetele de azi se plang de frigul de la filmari. De fapt asta e boala veche, dupa cum vedeti dateaza de multa vreme. Mi se pare anormal sa spui astfel de lucruri: ca era frig in salile de concert (de parca ar fi cantat doar iarna in toata cariera lor si au ramas doar cu frigul simtit in timpul concertelor), ca se imbracau intr-un anumit fel si ca purtau parul lung pe care obligatoriu il strangeau cu agrafe in aparitii tv (de parca asta ar fi vreun act de curaj, de parca doar asa puteai deveni erou!). Am auzit ca pe la inceputul anilor '90 trupa Iris a ramas fara scule. S-au ars. Nu ma intrebati nu stiu foarte multe. As fi foarte curioasa sa aflu cum si-au cumparat altele noi. Sa ramai fara scule mi se pare un eveniment greu in istoria unei trupe. Si totusi, ei prefera sa vorbeasca despre frig si cat de oropsiti au fost... Si, sincer, nu e corect fata de fani. Noi vrem sa stim care sunt reperele importante din viata formatiei Iris. Credeti ca se poate?

Psihologia Nocturnelor Muzicale

La 23.50 am coborat la intrarea din strada General Berthelot. Sosise invitata. Marina Constantinescu. Pe drum mi-am pus o mie de intrebari, oare cum o fi mai bine sa o abordez? In mintea omului simplu, criticul (fie el literar, muzical, de teatru, film sau mai stiu eu ce) este acea persoana acra, mereu nemultumita care te priveste cu spanceana ridicata mai tot timpul. Inconjurat de carti si de o aura de invatat, criticul impune respect si inspira teama. Cam acesta ar fi rezumatul ideilor care-mi "patinau" pe creier in timp ce ma duceam jos sa o iau pe invitata noastra. Spre surprinderea mea am dat peste o persoana zambitoare, foarte naturala, degajata si dornica de conversatie. In lift m-a intrebat pana la ce ora tine emisiunea. Dupa ce i-am raspuns, m-a intrebat zambind, pe un ton relativ calm: "Si eu stau pana la ora 5.00?". Reactia ei m-a amuzat teribil. Toti invitatii au aceiasi dilema si pe majoritatea ii uita Dumnezeu in emisiune pana la ora 4.00. Fireste acelasi lucru i s-a intamplat si Marinei Constantinescu. Aproape ca nici nu stiu cand au "zburat" cele patru ore alaturi de ea! Mesajele au curs fara incetare iar la final, cand am tras linie, am descoperit ca am primit prin telefon si SMS 106 mesaje. Fiind o emisiune cu un invitat din zona culturii este aproape de necrezut. Marina Constantinescu nu canta, nu vine nici din zona sportului si nu spune nici bancuri fara perdea. Dialogul, insa, a fost extrem de incitant. Pur si simplu nu te lasa indiferent. Andrei Partos a avut grija sa atinga cat mai multe subiecte: s-a vorbit despre muzica (Marina a venit cu CD-urile de care nu se desparte nici in masina, asa ca am ascultat si Maria Callas dar si Queen de exemplu), fotbal (totusi nu a spus cu ce echipa tine ca sa nu provoace scandal in familie), emisiunea Nocturne, proaspat scoasa din grila TVR si bineinteles despre teatru. Cei care au intrat in direct, si nu au fost putini, au vorbit si despre violenta care a cuprins programele TV.
Dupa ora 4.00 am combinat doua rubrici: Raspundem cand suntem in stare si Efectiv-Subiectiv. Unora le-am raspuns pe loc: cineva ne-a cerut Vinovatii fara vina cu Motu Pittis si am difuzat piesa cu promptitudine. Asta pentru ca s-a intamplat sa o avem la noi. Altora le-am raspuns la cereri mai vechi. Cum timpul a fost limitat, promitem inca o serie de raspunsuri data viitoare.
In incheiere, le adresam scuze celor care, desi au trimis mesaje text, acestea nu au fost citite pe post. Vina nu ne apartine. Dupa cum am spus, in aceasta editie am primit foarte multe mesaje SMS. Fiind atat de numeroase s-a blocat telefonul mobil si o parte din mesaje au fost primite dupa ora 5.00. Noi le-am notat pe toate si in editia viitoare veti primi raspuns! Va multumim pentru intelegere!

Sondaje

Astept raspunsurile voastre la acest mic sondaj! Va multumesc! Daca aveti alte preferinte (ceea ce este de asteptat) le puteti scrie la rubrica de comentarii!

Jethro Tull in concert la Sibiu

Sunt impresionata! Ian Anderson, liderul trupei Jethro Tull, m-a fascinat. Niciodata n-am vazut un om atat de degajat, deschis, cu un fin simt al umorului la o conferinta de presa. As fi putut sa stau ore intregi sa-i ascult povestirile! Concertul sustinut de Jethro Tull la Sibiu a fost senzational, si nu exagerez cu nimic. Afisele care impanzeau Sibiul anuntau ora de incepere a concertului, 21.00. Ei bine dragilor, la 21.01 britanicii au fost pe scena. Nu-mi amintesc sa fi participat pana acum la alt concert care sa inceapa la ora anuntata... Ceea ce a urmat pe scena a fost fabulos. Am fost si la The Rolling Stones. Am simtit atunci o explozie de energie din partea lui Jagger, hiturile, showul de lumini, efecte pirotehnice au dat savoare acelei seri. Si la Sibiu am fost martora unei explozii de energie doar ca a fost un pic diferit. Show-ul nu a mai avut atat de multe efecte vizuale, elementele centrale au fost muzica si Ian Anderson. Omul care a cantat la muzicuta, flaut, mandolina si care nu a stat o clipa locului. S-a creat o legatura extraordinara intre trupa si public. In Piata Mare din Sibiu au fost peste 15.000 de oameni. Dupa primele trei piese a inceput o ploaie torentiala. In cateva clipe Piata aproape s-a golit! Am ramas inmarmurita, imi parea rau pentru ca mi-a placut din prima ceea ce am vazut. Spre marea mea uimire dupa putin timp, in mijlocul furtunii, lumea s-a intors! Nu-mi venea sa cred ca desi era un spectacol in aer liber, fara bilet, oamenii au infruntat ploaia, s-au dus acasa sa isi ia umbrele si pelerine de ploaie si s-au intors sa asculte Jethro Tull. Ritmurile pieselor, care te duceau cu gandul Anglia de alta data, i-au facut pe oameni sa danseze in ploaie. In public erau si tineri de 20 de ani care aveau albume Jethro Tull acasa, si oameni de 30 de ani, de 40 de ani care au ii mai vazusera in Romania de doua ori. Am vazut si oameni trecuti de 50 de ani, poate mai entuziasmati decat oricare altii. In timpul recitalului (care a tinut mai bine de doua ore) am aruncat o privire peste multimea adunata in Piata Mare. Surprinzator: toti aveau privirea indreptata spre scena si se bucurau de muzica. Acelasi lucru l-am mai vazut la concertul Robert Plant. Fascinant!
Ziua am umblat prin Sibiu. Desi in magazinele din oras nu se gaseau albume semnate Jethro Tull, organizatorii au avut grija de acest amanunt. Astfel, prin tot orasul au fost instalate corturi de unde puteai cumpara, albume, tricouri, cani, palarii si multe alte suveniruri inscriptionate cu numele Jethro Tull si Sibiu Capitala Culturala Europeana.
Sincer, astfel de concerte mai vreau! Jos palaria pentru Ian Anderson si pentru trupa condusa de el!