Scrisoare deschisa catre idolii generatiilor de ieri si de azi

Dragii mei,

Simt ca trebuie sa o fac si pe asta. N-as vrea sa va jignesc dar e bine sa retineti ca nu-mi pasa ce ganditi sau cum interpretati randurile mele. Cineva tot trebuie sa spuna adevarul, cineva trebuie sa rupa lantul autocenzurii si trebuie sa-si strige nenorocirile si bucuriile. De ce sa nu recunosc, poate am tacut prea mult, acum pot, am curajul sa izbucnesc, am puterea sa spun cu voce tare ce cred, ce simt fara spaima de a jigni pe cineva.
N-am fost niciodata fanul inrait al unei formatii sau al vreunui artist. N-am colectionat niciodata postere, articole din presa sau autografe de la artisti. In schimb, intotdeauna mi-a placut sa ascult muzica. De orice fel. Cel mai bun prieten de-a lungul timpului mi-a fost Radioul. Nu-mi scapa nici o emisiune muzicala. Imi notam (si imi notez si acum) titlurile pieselor care imi plac, pastrez si azi zeci de casete inregistrate (mai bine sau mai prost) de mine de la radio. Si asta din pasiune pentru muzica! Ca doar nu ma obliga nimeni sa fac aceste lucruri. Mi se pare normal ca un om pasionat de muzica (sau de orice alt domeniu) sa fie intr-o continua cautare. Mai ales cand acel om este un solist vocal sau un instrumentist care traieste din muzica. Pentru ei, informarea este vitala! Tocmai de aceea am fost foarte dezamagita in momentul in care am inceput sa lucrez in presa si am luat contact cu lumea artistica. M-a dezamagit crunt ignoranta si lipsa acuta de informare de care "sufera" unii dintre artistii pe care pana nu demult ii priveam cu admiratie. Mi se pare intrucatva penibil ca un artist sa nu asculte emisiuni muzicale radiofonice (spun radiofonice pentru ca trebuie sa recunoastem ca televiziunile au scos din grila acest gen de programe), care nu doar ca le promoveaza propriile creatii muzicale dar sunt si o buna sursa de informare. Acolo afla cand apar albume noi pe piata internationala si autohtona, ca sa nu mai spun ca cei mai tineri au ocazia (rara!) sa asculte si muzica anilor '60, '70 sau '80. Un lucru deosebit de util pentru tinerii cantareti sau instrumentisti, nu de alta dar multi au impresia ca au inventat roata. Ascultand astfel de emisiuni ar reveni cu picioarele pe pamant. In schimb, cand distinsii artisti sunt invitati pe la diferite emisiuni TV, se plang in mod constant ca nu li se da sansa sa se adreseze publicului. Si atunci, imi pun firesc o intrebare: cum se face ca unii dintre idolii nostri (pentru ca trebuie sa intelegeti ca nu toti sunt asa) se complac in ignoranta? De ce mai degraba se plang ca nu sunt bagati in seama de unele posturi radio-TV, in loc sa aprecieze putinele emisiuni care ii difuzeaza constant? De ce sa pozezi in victima mereu? Concluzia e simpla si intrucatva dureroasa. Ascultatorii, iubitorii de muzica, sunt adesea mult mai preocupati de pasiunea lor decat cei care incearca prin evolutii scenice sa ne faca sa vibram alaturi de ei.
Repet, nu am fost niciodata un fan sadea si nu-mi pare rau. Din contra! Cu siguranta as fi fost de 10 ori mai dezamagita de aceasta descoperire daca as fi venerat un anume artist.
Aveam nevoie de cineva care sa ma scuture. Aveam nevoie de cineva care sa-mi dea un sut. Aveam nevoie de cuvinte grele care sa ma trezeasca din amorteala. Le asteptam si iata ca au venit la timp, cred eu.
Asadar, dragi artisti care va regasiti in aceste randuri, nu sunt un fan al vostru, nu sunt fanul nimanui dar... ma revolta cand va vad la televizor plangandu-va de "nedreptatile" pe care le indurati. Odata va credeam. In timp, am inteles ca poti trage concluzii abia dupa ce asculti toate partile implicate. Si ce efect au avut toate acestea asupra mea! Poate radeti, poate aveti impresia ca m-am ticnit! Asa pare din randurile de mai sus. Dar... nu, abia acum m-am trezit! Si ce frumoasa e lumea! Cred ca aici imi este locul!
Scriu aceste randuri pentru ca tin prea mult ca cineva, oricine, sa-mi afle gandurile. Poate mai exista si altii care gandesc la fel, poate nu... Prea multi poate. Un lucru e cert: am participat la concertele voastre dar nu v-am simtit niciodata prea apropiati, poate de aceea nu am simtit niciodata nevoia sa va cer autografe. Acum... ce mai conteaza?! Oricum pe voi nu am sa va inteleg niciodata! Dar, pe cine intereseaza?! In fond... accept ranile dezamagirii in speranta ca vom fi cat mai buni pe viitor. Va multumesc anticipat!
EU