vineri, 20 iulie 2007

Magia Rolling Stones

Marti, 17 iulie. Ora 19.30. Stadionul "Lia Manoliu" arata ca un furnicar. Emotia intalnirii cu legenda rock The Rolling Stones se simtea pe fiecare centimetru patrat al "Nationalului". Caldura sufocanta, aproape insuportabila. Nici un pic de umbra. In incinta stadionului doar 7 puncte de vanzare a bauturilor racoritoare non-alcoolice si a berii. Cozi interminabile si nervozitate maxima si de partea vanzatorilor si a cumparatorilor. Probabil din prea multa grija pentru sanatatea noastra, sucul si apa erau servite la temperatura atmosferei de acolo doar berea era rece. Cand am pasit pe gazon, pe scena evolua trupa britanica The Charlatans. Cele cateva piese pe care le-am ascultat din recitalul lor, m-au facut sa-mi doresc sa ascult si altele. Muzica buna, antrenanta, genul acela care ti se lipeste de suflet imediat si nu da semne ca ar vrea sa plece prea curand. Oamenii adunati in fata scenei pareau incantati de concertul oferit de The Charlatans. Unii ii stiau de cand s-au lansat (adica din anul 1989) si s-au declarat multumiti de modul in care a evoluat trupa in toti acesti ani, altii, dimpotriva, ii vedeau pentru prima data iar la finalul recitalului au tras o concluzie: "nici nu stiu cand a trecut timpul cu astia pe scena, parca nici asa cald nu mi-a mai fost".
Ora 20.45. Cu greu mai poti zari un loc liber in tribune. Pana si pe gazon e greu sa te misti. Pentru cei peste 50.000 de oameni a fost, probabil, cea mai lunga jumatate de ora. Asteptarea a luat sfarsit la 21.20 cand pe "Lia Manoliu" s-au stins luminile. Sase minute mai tarziu un superb foc de artificii secondat de jocuri de lumini a anuntat intrarea in scena a Stones-ilor. Ce a urmat este istorie. Sincer, la acest concert am ajuns dintr-o intamplare, cu foarte mult noroc. Nu eram si nici nu sunt fan Rolling Stones. M-am dus acolo si,recunosc, nu stiam la ce sa ma astept. Auzisem multe despre concertele lor de la oameni care ii mai vazusera. Povestirile lor erau impresionante dar va asigur ca este cu totul altceva atunci cand traiesti live un concert The Rolling Stones. Nu ai cum sa ramai indiferent la ceea ce vezi. Jagger & Co respira entuziasm prin toti porii. Explozia de vitalitate afisata de ei pe scena se transmite in mod automat publicului. Nimic nu este lasat la voia intamplarii. Fiecare detaliu conteaza, piesele fiind sustinute de imagini sugestive, jocuri de lumini sau efecte pirotehnice. Intr-una din emisiunile lui Andrei Partos, Mirabela Dauer spunea ca si-ar dori ca trupele/solistii care ne viziteaza tara sa incerce macar sa adreseze publicului cateva cuvinte in limba romana. Ei bine, dorinta i s-a indeplinit pe deplin! Nici nu conteaza daca Mick Jagger avea sau nu un prompter de pe care a citit replicile in limba romana. Simplul fapt ca a invatat sa pronunte cuvintele atat de bine, a impresionat pe toata lumea. Solistul a inceput cu: "Buna seara Bucuresti! Salut Romania!" si tot show-ul a fost presarat cu replicile: "Ma bucur sa fiu aici pentru prima data", "Multumesc pentru aceasta calduroasa primire", "Haideti sa ne distram, cantati cu mine!", "Ce bine e aici! Sunteti frumosi!", "Ma simt excelent!", "Va iubesc, va iubesc! Romania te iubesc!". Poate cel mai reusit moment a fost acela in care si-a prezentat colegii de scena. Cand a ajuns la Linda Fischer (backing vocals) ne-a demonstrat ca are simtul umorului spunand in romana: "Ce rochie frumoasa dar ce pantofi ieftini". La sfarsit ne-a urat: "Noapte buna la toti!". Un alt moment cheie al show-ului s-a consumat pe la mijlocul concertului atunci cand platforma mobila cu care era dotata scena, s-a deplasat pana la mijlocul terenului, aducand trupa in mijlocul multimii. Aproape in aceiasi clipa sute de blitz-uri au declansat pentru a imortaliza momentul. Au cantat "Satisfaction" din mijlocul fanilor si un stadion intreg a fredonat piesa cu ei.
Mi-a ramas intiparit in minte si momentul lui Keith Richards. Pentru a-i da timp lui Mick sa se schimbe, chitaristul a interpretat doua piese. Nici acum nu mi-a disparut din minte refrenul melodiei "You've got the silver", vocea si atitudinea lui Keith in acel moment. L-as reasculta intruna!
La 23.12 Mick Jagger si-a luat ramas bun de la noi. Dupa mai bine de un minut de aplauze furtunoase, The Rolling Stones au revenit pe scena si au cantat "Brown sugar". Finalul a fost la fel de exploziv ca inceputul: focuri de artificii, efecte pirotehnice si jocuri de lumini. Au urmat 6 minute in care publicul i-a strigat, a aplaudat frenetic si a tropait zguduind din temelii tribunele de pe "Lia Manoliu". Nu au mai revenit, noi insa am ramas cu amintiri extraordinare si cu o lectie predata in stil britanic despre ceea ce inseamna un show complet. Multumim Rolling Stones!

Un comentariu:

Anonim spunea...

Ce pot sa spun decat....Magnific!Atat concertul in sine ci si ceea ce ai scris tu...Un asemenea concert poate nu traim decat o data in viata...