Psihologia Nocturnelor Muzicale

La 23.50 am coborat la intrarea din strada General Berthelot. Sosise invitata. Marina Constantinescu. Pe drum mi-am pus o mie de intrebari, oare cum o fi mai bine sa o abordez? In mintea omului simplu, criticul (fie el literar, muzical, de teatru, film sau mai stiu eu ce) este acea persoana acra, mereu nemultumita care te priveste cu spanceana ridicata mai tot timpul. Inconjurat de carti si de o aura de invatat, criticul impune respect si inspira teama. Cam acesta ar fi rezumatul ideilor care-mi "patinau" pe creier in timp ce ma duceam jos sa o iau pe invitata noastra. Spre surprinderea mea am dat peste o persoana zambitoare, foarte naturala, degajata si dornica de conversatie. In lift m-a intrebat pana la ce ora tine emisiunea. Dupa ce i-am raspuns, m-a intrebat zambind, pe un ton relativ calm: "Si eu stau pana la ora 5.00?". Reactia ei m-a amuzat teribil. Toti invitatii au aceiasi dilema si pe majoritatea ii uita Dumnezeu in emisiune pana la ora 4.00. Fireste acelasi lucru i s-a intamplat si Marinei Constantinescu. Aproape ca nici nu stiu cand au "zburat" cele patru ore alaturi de ea! Mesajele au curs fara incetare iar la final, cand am tras linie, am descoperit ca am primit prin telefon si SMS 106 mesaje. Fiind o emisiune cu un invitat din zona culturii este aproape de necrezut. Marina Constantinescu nu canta, nu vine nici din zona sportului si nu spune nici bancuri fara perdea. Dialogul, insa, a fost extrem de incitant. Pur si simplu nu te lasa indiferent. Andrei Partos a avut grija sa atinga cat mai multe subiecte: s-a vorbit despre muzica (Marina a venit cu CD-urile de care nu se desparte nici in masina, asa ca am ascultat si Maria Callas dar si Queen de exemplu), fotbal (totusi nu a spus cu ce echipa tine ca sa nu provoace scandal in familie), emisiunea Nocturne, proaspat scoasa din grila TVR si bineinteles despre teatru. Cei care au intrat in direct, si nu au fost putini, au vorbit si despre violenta care a cuprins programele TV.
Dupa ora 4.00 am combinat doua rubrici: Raspundem cand suntem in stare si Efectiv-Subiectiv. Unora le-am raspuns pe loc: cineva ne-a cerut Vinovatii fara vina cu Motu Pittis si am difuzat piesa cu promptitudine. Asta pentru ca s-a intamplat sa o avem la noi. Altora le-am raspuns la cereri mai vechi. Cum timpul a fost limitat, promitem inca o serie de raspunsuri data viitoare.
In incheiere, le adresam scuze celor care, desi au trimis mesaje text, acestea nu au fost citite pe post. Vina nu ne apartine. Dupa cum am spus, in aceasta editie am primit foarte multe mesaje SMS. Fiind atat de numeroase s-a blocat telefonul mobil si o parte din mesaje au fost primite dupa ora 5.00. Noi le-am notat pe toate si in editia viitoare veti primi raspuns! Va multumim pentru intelegere!

Sondaje

Astept raspunsurile voastre la acest mic sondaj! Va multumesc! Daca aveti alte preferinte (ceea ce este de asteptat) le puteti scrie la rubrica de comentarii!

Jethro Tull in concert la Sibiu

Sunt impresionata! Ian Anderson, liderul trupei Jethro Tull, m-a fascinat. Niciodata n-am vazut un om atat de degajat, deschis, cu un fin simt al umorului la o conferinta de presa. As fi putut sa stau ore intregi sa-i ascult povestirile! Concertul sustinut de Jethro Tull la Sibiu a fost senzational, si nu exagerez cu nimic. Afisele care impanzeau Sibiul anuntau ora de incepere a concertului, 21.00. Ei bine dragilor, la 21.01 britanicii au fost pe scena. Nu-mi amintesc sa fi participat pana acum la alt concert care sa inceapa la ora anuntata... Ceea ce a urmat pe scena a fost fabulos. Am fost si la The Rolling Stones. Am simtit atunci o explozie de energie din partea lui Jagger, hiturile, showul de lumini, efecte pirotehnice au dat savoare acelei seri. Si la Sibiu am fost martora unei explozii de energie doar ca a fost un pic diferit. Show-ul nu a mai avut atat de multe efecte vizuale, elementele centrale au fost muzica si Ian Anderson. Omul care a cantat la muzicuta, flaut, mandolina si care nu a stat o clipa locului. S-a creat o legatura extraordinara intre trupa si public. In Piata Mare din Sibiu au fost peste 15.000 de oameni. Dupa primele trei piese a inceput o ploaie torentiala. In cateva clipe Piata aproape s-a golit! Am ramas inmarmurita, imi parea rau pentru ca mi-a placut din prima ceea ce am vazut. Spre marea mea uimire dupa putin timp, in mijlocul furtunii, lumea s-a intors! Nu-mi venea sa cred ca desi era un spectacol in aer liber, fara bilet, oamenii au infruntat ploaia, s-au dus acasa sa isi ia umbrele si pelerine de ploaie si s-au intors sa asculte Jethro Tull. Ritmurile pieselor, care te duceau cu gandul Anglia de alta data, i-au facut pe oameni sa danseze in ploaie. In public erau si tineri de 20 de ani care aveau albume Jethro Tull acasa, si oameni de 30 de ani, de 40 de ani care au ii mai vazusera in Romania de doua ori. Am vazut si oameni trecuti de 50 de ani, poate mai entuziasmati decat oricare altii. In timpul recitalului (care a tinut mai bine de doua ore) am aruncat o privire peste multimea adunata in Piata Mare. Surprinzator: toti aveau privirea indreptata spre scena si se bucurau de muzica. Acelasi lucru l-am mai vazut la concertul Robert Plant. Fascinant!
Ziua am umblat prin Sibiu. Desi in magazinele din oras nu se gaseau albume semnate Jethro Tull, organizatorii au avut grija de acest amanunt. Astfel, prin tot orasul au fost instalate corturi de unde puteai cumpara, albume, tricouri, cani, palarii si multe alte suveniruri inscriptionate cu numele Jethro Tull si Sibiu Capitala Culturala Europeana.
Sincer, astfel de concerte mai vreau! Jos palaria pentru Ian Anderson si pentru trupa condusa de el!

Artistul fara repertoriu

L-am vazut pe Mihai Traistariu in recital la "Mamaia"... Postura de prezentator nu-l prinde. N-a stiut sa-si puna in valoare invitatii in recital. Pe Dorin Topala, fostul coleg din Valahia, l-a expediat rapid desi era ziua omului. Dorin a iesit val vartej din scena, aproape neprimindu-si aplauzele cuvenite din partea publicului. Ma gandesc ca s-ar fi gasit o persoana care sa-l instruiasca pe Mihai in ale prezentarii. Pana la urma este si asta o arta, nu o poate face oricine! Traistariu este artist si ar trebui sa stie cat de importanta este o introducere in scena facuta profesionist. De prezentare depinde foarte mult prima impresie pe care si-o face publicul despre artist, si nu in ultimul rand de ea depinde starea cu care intra in scena un interpret. Asadar, modul in care si-a chemat colegii in scena a fost pentru mine o dezamagire.
Ar mai fi un aspect de discutat. Succesul de la Eurovision l-a propulsat pe Mihai in topurile din Europa, mai nou artistul spera sa patrunda si pe piata din SUA. Ii doresc succes! Totusi, nu pot sa nu observ faptul ca in ciuda succesului cu Tornero, Mihai cam bate pasul pe loc... Iata, a trecut mai bine de un an de cand Tornero a facut senzatie in Europa via Finlanda, si interpretul nu a mai lansat decat o piesa: Dimmi si o no. Ceea ce mi se pare foarte putin. Atentie, nu ma gandesc la aspectul financiar. Dupa cum ati vazut, vuieste presa de milioanele de dolari care ii intra in cont lui Traistariu. Mult mai importanta mi se pare constanta unui interpret. In mod normal, un astfel de succes, ar fi trebuit sa-i aduca lui Mihai colaborari cu duiumul. Ceea ce nu s-a intamplat. Daca stau bine sa ma gandesc, in afara de Cat de frumoasa esti (lansata inainte de Eurovision), Tornero si Dimmi si o no (care nu cred ca va egala Tornero), alte piese nu-mi vin in minte. Am putea spune ca Mihai Traistariu este un artist bun fara repertoriu. In aceste conditii, ma intreb, cat de mult poate "supravietui" un interpret in show-biz?

Ravendark

Joi, 30 august. Sibiu. Piata Mare. Concert Jethro Tull. Pana la ora 21.00 cand britanicii au urcat pe scena, am avut timp berechet pentru o plimbare prin Capitala Culturala Europeana. Uite asa am ajuns in Parcul Astra din Sibiu. Cateva acorduri de chitara mi-au atras atentia, cineva facea repetitii. Aducea un pic cu Phoenix. Curioasa, m-am dus sa vad despre ce este vorba. Afisul era cat se poate de simplu: Classic meets Rock. Atat! Pe o scena micuta cativa instrumentisti faceau probe de sunet. In spatele scenei scria mare pe un banner: RAVENDARK. Muzica avea ceva placut, atragator. Hotarata sa aflu despre ce trupa este vorba am cerut cateva detalii celui de la pupitrul tehnic (singurul om care se afla acolo). Spre ghinionul meu, mai mult decat vedeam pe afis si pe banner, nu a stiut sa-mi spuna. Mi-a ramas insa mintea la acel concert acustic care se pregatea. Seara, am revenit! Vroiam un album sau macar o piesa din concert, prea suna bine. De data aceasta a fost cu noroc. Am vorbit cu organizatorii si cu managerul trupei, apoi cu solistul (Stefan). Un tip frumusel foc, cu simtul umorului care mi-a spus ca trupa Ravendark este din Germania si s-a infiintat in urma cu 12 ani. In muzica lor se regasesc elemente de heavy metal, gothic rock... Rock dur ce sa o mai dam cotita. Insa, show-ul de la Sibiu era diferit: concert acustic! De mult nu am mai plecat de la un eveniment atat de fascinata! Am primit doua albume (unul acustic si unul heavy). Partea amuzanta este ca atunci cand am ajuns acasa am descoperit ca pe albumul cu muzica acustica nu exista nici o piesa interpretata de aceasta trupa. Piesele, in schimb, sunt interesante. Sincer, regret ca nu este macar o piesa de-a lor. Am plecat de acolo cand inca nu se incheiase concertul lor. Daca nu ati ascultat pana acum Ravendark, incercati. In varianta acustica sunt fermecatori. La gothic nu ma pricep foarte bine asa ca, astept parerile voastre!

P.S. Fotografia a fost facuta de fotoreporterul amator, Esme. Multumesc!

Masina timpului

V-am cam neglijat in ultima vreme dar iata, m-am intors cu forte noi. Doua editii, doua generatii diferite. Saptamana trecuta ne-a vizitat Constantin Draghici. Ecourile acestei emisiuni nu s-au stins nici acum, mai multi ascultatori multumind pentru cele cateva ore petrecute in compania marelui interpret. A fost o incursiune in trecut care a trezit multe amintiri celor care ne asculta. Tema emisiunii s-a potrivit perfect: numiti 5 lucruri de care va amintiti cu nostalgie. Si uite asa am aflat ca va amintiti cu placere de emisiunile TV ale lui Bocanet, teatru radiofonic, brifcor, restul... va las sa descoperiti in emisiunea viitoare cand vom citi lista completa.
Ei bine, si daca acum o saptamana am rascolit in sertarul cu amintiri, editia 217 din 1 septembrie, a fost "la zi", tanara generatie punand stapanire pe studioul emisiunii Psihologul muzical. Ne-a vizitat Lucia Dumitrescu. Castigatoarea Trofeului "Mamaia 2007" a contaminat pe toata lumea cu energia debordanta de care a dat dovada. A cantat live cateva piese si din cauza vocii puternice era cat pe-aci sa strice microfonul... Reactiile ascultatorilor dupa ce tanara a interpretat "I will always love you" (Whitney Houston) nu s-au lasat asteptate: daca as fi deschis aparatul de radio in timpul acestei melodii, as fi putut sa jur ca in studio se afla Whitney. Bravo Lucia!, spunea unul dintre ascultatori. Nu am ocolit nici subiectul Mamaia cu bune si cu rele. Doi dintre cei care au intrat in direct au facut o analiza la sange a Festivalului alaturi de Lucia Dumitrescu si Andrei Partos. Nici cei de acasa nu s-au lasat mai prejos si au trimis mesaje in care comentau controversatul festival national de muzica usoara. A reiesit ca si in acest an prezentarea a fost unul dintre punctele slabe. O declaratie socanta a Luciei ne-a pus pe ganduri. Interpreta ne-a marturisit ca obtinerea trofeului Mamaia i-a adus si neplaceri. Unul dintre colegii de scena i-a "urat" solistei sa nu iasa vie din masina castigata. Lucru cu atat mai grav si mai trist cu cat vine din partea unei persoane tinere care ar fi trebuit sa judece altfel lucrurile. Faptul ca avem si astfel de specimene care dau dovada ca nu inteleg nimic dintr-un concurs, ne sperie un pic. De unde atatea orgolii la o varsta atat de frageda?!
Avand doar 17 ani, invitata noastra a venit la Radio insotita de fratele mai mare care a asteptat-o rabdator si a fost mereu cu ochii pe mesajele primite in timpul emisiunii. Astfel, a putut numara o cerere in casatorie din partea unui ascultator din Braila (insa iubitul Luciei a fost pe faza si a trimis un mesaj pentru a-si face simtita prezenta, chiar daca a facut-o discret fara a spune cine este; la scurt timp a si intrat in direct la fel de discret), o invitatie de a canta la nunta si multe, multe felicitari.
Dupa ora 3.00 a urmat Efectiv Subiectiv, rubrica de comentarii pigmentate cu efecte amuzante combinata cu Raspundem cand suntem in stare. Am comentat si am raspuns pana la finalul editiei. Asteptam in continuare propuneri de invitati, sugestii pentru site si piese pe care doriti sa le ascultati in editii viitoare. Fiti pe faza pentru ca va asteapta multe surprize in aceasta toamna!

Revelatii jurnalistice!

Eram in clasa a XII-a cand cineva mi-a spus ca un jurnalist trebuie sa aiba o revelatie in fiecare zi. Altfel, se plafoneaza. Am ridicat spanceana cand am auzit acest lucru... Parea stupid. Cum poti sa te plafonezi cand lucrezi intr-un domeniu atat de dinamic?! Mult mai tarziu, mi s-a dat sansa sa lucrez in presa. Abia acum am inteles ca este vorba de o lupta apriga dusa in fiecare zi. Fie ca vorbim de aflarea subiectelor inedite sau pur si simplu despre modul in care reusim sa fim la zi cu informatiile, lupta exista! Este o competitie continua ale carei reguli exista de cele mai multe ori doar pe hartie. Chiar si asa, odata intrat in hora, nimic nu te poate face sa renunti la meseria vietii. E ciudat cum o lume atat de "pestrita" cum este presa romaneasca, iti poate da atatea satisfactii. Sigur, sunt si deceptii si nereusite dar in momentul in care traiesti o izbanda, totul se schimba. E ca-n reclama cu Red Bull, iti da aripi, te face sa mergi mai departe.
De ce scriu aceste randuri? Astazi, uitandu-ma prin biblioteca, am dat peste o carte care m-a marcat pe viata. Misterul camerei galbene este un roman scris de Gaston Leroux. L-am rasfoit un pic si brusc mi-am amintit ca aceasta este cartea care m-a facut pe la inceputul clasei a IX-a sa-mi indrept atentia catre jurnalistica. Protagonistul acestei carti este un jurnalist, un reporter foarte istet care dezleaga itele incurcate ale unei tentative de omor. Interesant mi s-a parut faptul ca nu a urmarit arestarea vinovatului, ci, pur si simplu, aflarea adevarului. Reporterul de investigatie Rouletabille dezleaga misterul dar il lasa pe vinovat sa scape justitiei. Cu alte cuvinte, isi face perfect treaba de jurnalist sustinandu-si teoria cu probe dar nu-si face un scop din a-l arunca in inchisoare pe vinovat. Asta este treaba justitiei, nu a presei! Rolul presei este acela de a informa cititorii. Incrancenarea dauneaza grav unui ziarist. E o mare gafa profesionala sa muti antipatiile sau ambitiile personale pe foaia de hartie! In momentul in care am terminat de citit acest roman nu am putut sa nu ma gandesc la presa din Romania. O intrebare mi-a incoltit in minte: mai exista spirit justitiar in presa romaneasca din zilele noastre? Sau, a existat vreodata? Uitandu-ma la presa noastra, am vazut aceleasi stiri abordate/comentate in mod diferit de ziare cu orientari diferite. Este clar ca ideologia unei publicatii poate influenta redactarea stirilor si mai ales comentarea lor. Intr-un fel fiecare isi sustine "adevarul lui", dar mai doreste cineva sa prezinte pur si simplu ADEVARUL??? In mintea mea, dreptatea/adevarul nu sunt nici "de stanga" nici "de dreapta". De ce sa rescriem istoria? De ce sa inventam fapte cand putem sa aflam cum au stat lucrurile la un moment dat de la cei care le-au trait. Toate acestea m-au facut sa-mi doresc si mai mult sa aflu raspunsul la intrebarea care nu-mi dadea pace. Pentru o pustoaica de liceu parea destul de greu de aflat un raspuns. Am incercat totusi! Am inceput sa intreb pe Cristi Brancu, Andrei Partos... Brancu nu mi-a raspuns in cadrul paginii dedicate cititorilor in revista VIP. Mult mai tarziu, cand ne-am cunoscut mi-a dat si un raspuns. Andrei a fost mult mai prompt, mi-a raspuns imediat. Apoi, Andrei Partos l-a avut invitat la Psihologul muzical pe Radu Paraschivescu. Nu m-am putut abtine si am intrat in direct pentru a obtine un alt raspuns. Si l-am primit. Va promit ca voi continua sondajul iar cand voi strange cel putin 20 de raspunsuri le voi publica pe acest blog. Poate vom comenta impreuna si vom ajunge la o concluzie.

Trei ore de vis cu Mircea Florian

Flash-back: 15 aprilie 2005, emisiunea Psihologul muzical propunea ascultatorilor o intalnire pe calea undelor cu Mircea Florian, Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Tandarica, Ioji Kappl si Dinu Olarasu. Pe scurt, o gasca de prieteni pusi pe sotii, cu o gramada de amintiri pe care le-au impartasit publicului si cu o desaga intreaga de piese indragite de ascultatori.

Au trecut de atunci mai bine de doi ani si iata ca editia cu numarul 215 l-a avut protagonist pe Mircea Florian. Singur de aceasta data! Nu mi-am inchipuit niciodata ca un om despre care stiam atat de putine lucruri, ma poate fascina intratat! Timp de trei ore am simtit ca am in fata o enciclopedie muzicala. Ascultandu-l, nu puteai decat sa taci si sa lasi toate informatiile primite sa-ti inunde creierul! Dialogul dintre Andrei Partos si Mircea Florian a fost savuros: umor, informatie si muzica multa. Am facut salturi in trecut (invitatul si-a amintit de inceputurile de cariera si de spectacolele-performance pe care sustinea prin anii '70-'80) dar si in viitor, Mircea vorbind si despre proiectele pe care le pregateste. Cu promptitudine am rezolvat cererile ascultatorilor, difuzand piesele marca Mircea Florian solicitate cu insistenta, printre care amintim: Veverita subacvatica si La fagadau de piatra.Invitatul a raspuns cu amabilitate si cu jovialitate intrebarilor primite de la ascultatori. Si nu au fost putine deloc! Ne-a parasit la ora 3.00, fagaduind insa ca vom repeta intalnirea.
Dupa ora 3.00 am combinat doua rubrici: Raspundem cand suntem in stare si Efectiv-Subiectiv. Si vreau sa va spun ca "am fost in stare" si in forma si am difuzat si piese solicitate cu multa vreme inainte dar si melodii cerute chiar in timpul emisiunii.
Am avut si o tema si asta pentru ca va pregatim o surpriza. Lucram la un site dedicat emisiunii si avem nevoie de sugestiile voastre. Ne dorim sa venim in intampinarea dorintelor dvs asa ca asteptam sa ne spuneti ce nu ar trebui sa lipseasca de pe site-ul emisiunii. Va multumim! Pentru cei care ne-au intrebat daca mai difuzam secvente din concertele sustinute de marile trupe sau de marii solisti ai lumii, am un mesaj: nu disperati! Nu am uitat de acesta rubrica. Fiti alaturi de noi si veti avea surprize placute!
Inchei prin a va multumi pentru mesajele trimise si pentru fidelitatea fata de emisiunea Psihologul muzical! Ne auzim vineri noapte! O saptamana pe cinste!

In cautarea mea... dialog cu mine insami

Dragii mei,
Va anunt de la inceput ca randurile de mai jos reprezinta insiruirea gandurilor mele. Sa nu va asteptati sa gasiti acolo coerenta. Pur si simplu am scris tot ce mi-a trecut prin minte intr-un anumit moment. Adevarul este ca sunt cam suparata pe mine!

Am pornit un razboi cu mine insami. Vreau sa ma recastig pe mine! Problema e simpla. Am dat-o in bara! Mai ceva ca Nicolita din 3 metri, in meciul cu Bate Borisov... Sau mai bine rectific... o tot dau in bara de ceva timp, i-as putea da lectii lui Nicolita! Nu conteaza domeniul, oriunde, oricand o dau in bara. Daca nu o dau in bara, sigur dau cu bata in balta. Cand mi-e lumea mai draga, fix atunci cand sunt pe cale sa am o reusita, fac ce fac si se termina prost. Daca s-ar iesi la pensie din chestia asta, as avea vechime buna! Poate parea o gluma dar, va asigur, e cat se poate de serios! Stiu ce vreau? DA, STIU: SA FAC PRESA SI SA O FAC BINE! Ce ma retine? NIMIC, AM TOATE PREMISELE SI TOT SPRIJINUL! Atunci unde-i problema?!? Stiu ce vreau, am toate conditiile si totusi... o dau in bara! E drept, o dau in bara doar in anumite aspecte, adica, fac lucrurile pe jumatate. De exemplu, inainte sa plec la un eveniment imi fac o scurta documentare, pregatesc cateva intrebari pentru protagonisti, pe scurt imi stabilesc in minte toate detaliile. Si totusi, ceva se intampla... Mereu uit cate ceva... Desi am impresia ca toate au decurs bine, mai tarziu constat ca am plecat de la respectivul eveniment fara cateva informatii pretioase! Culmea e ca le stabilisem inainte sa plec de acasa... Lipsa aceasta de concentrare ma ucide cu zile! Nu ma mai recunosc! Stiu sigur ca nu eram asa, stiu ce vreau de la viata, faptul ca fac ceea ce-mi place cu adevarat ma stimuleaza si ma face sa simt ca traiesc. Tot ce vreau sa mai stiu este cum pot sa redevin eu, acel om organizat, meticulos, atent la fiecare detaliu, ironic (Doamne, ce mult imi lipseste ironia si sarcasmul pe care le aveam acum 3-4 luni- le vreau inapoi!!!). Vreau sa ma regasesc pe mine! Vreau sa fiu din nou EU si vreau sa evoluez in bine! Bun, macar stiu ce vreau!... Dar asta stiu de mult si vad ca tot nu ma regasesc. Parca-s tampita!!! Asadar, am o problema! Incerc sa-mi dau seama de unde provine aceasta moleseala in gandire. E drept, cateodata ma simt coplesita de probleme. Totusi, stiu sigur ca puterea de a merge mai departe vine din bucuria muncii. Mi-ar fi mult mai greu daca nu as face ceva care ma motiveaza si imi place. Mai nou am inceput sa ma plang... Si chestia asta ma enerveaza la culme! Ma enerveaza faptul ca ma sperii mult prea usor. Imediat intru in panica si nu mai vad solutiile potrivite la problemele care ma asediaza. Reactionez aiurea cand dau peste un necaz, ma port de parca as fi singura care intampina greutati. Nu stiu cum dracu' reusesc sa fiu doborata de orice fleac! Poate aici ar trebui sa mai lucrez. Poate daca reusesc sa raman calma in fata necazurilor, voi gasi mai usor solutii. Ma rog, nu stiu daca acesta este un raspuns... M-am cam saturat sa tot fac experimente pe mine... Mi-ar placea sa fie o reteta universal valabila care sa ma invete cum sa ma regasesc, sau mai curand cum sa depasesc anumite situatii care par fara iesire. Ah, da! Inca un amanunt, bine ar fi sa fac aceste lucruri fara sa dau impresia ca ma plang. Sincer, toate astea imi par al dracului de grele si de incurcate. Poate din exterior situatia pare mai simpla, de aceea am si scris aceste randuri. E frustrant sa stii ce vrei, sa stii ca poti realiza multe, sa-ti doresti sa ajungi departe, sa faci cariera dar sa te lasi doborat de chestii care n-au nici o legatura cu domeniul in care lucrezi. Pentru ca acesta este adevarul, ceea ce ma macina pe mine nu are nici o legatura cu presa, cu faptul ca acesta este domeniul unde vreau sa fac cariera! Am crezut ca daca ma rup cumva de ai mei de acasa, imi va fi mai usor sa ma concentrez asupra mea. Dar tot greu este, nu zic imposibil, doar greu. Cu siguranta ar fi fost mai usor daca si ei s-ar fi rupt de mine... Dar n-au facut-o! Asa ca iata-ma in minunata postura de om cu problemele mele dar si cu alte cateva venite de acasa. Grav este ca structura mea sufleteasca (hai, ca asta e tare, am ajuns sa o spun si pe asta! e cam patetic... dar asta e!) le permite acestor probleme sa-mi afecteze puterea de concentrare acolo unde ma simt cel mai bine, unde sunt ca pestele in apa: la munca! Ok, ok, sunt constienta ca probleme vor fi mereu dar, ma gandesc ca acolo unde apar necazurile apar si solutiile. Daca as putea gandi asa si atunci cand ma confrunt cu necazurile propriu-zise, cu siguranta as aborda altfel situatia. Dar, nu! Eu trebuie sa intru in panica, sa refuz sa mai gandesc si sa ma crizez! Pai, cum naiba sa nu ma afecteze si pe alte planuri?!? Va jur, cateodata m-as lua la bataie! Nu stiu de ce nu o fac, probabil astept sa vina cineva si sa ma pocneasca, poate asa ma trezesc la realitate! Desi, recunosc, asteptarea nu e buna, ar trebui sa trec la fapte imediat. Poate unul din raspunsuri ar fi sa-mi dozez mai bine emotiile si energia (pentru ca din asta am chiar foarte multa). E sacaitor sa stiu ca exista o rezolvare dar eu sunt incapabila sa o vad! Buuun, scriind aceste randuri, parca m-am mai calmat. Ceea ce e un lucru minunat. In ultima vreme am devenit un aspirator de tensiuni. Fac colectie: le strang si pe ale mele (sincer, ale mele chiar n-ar fi multe...) si pe ale celorlalti. Asa ca va rog, daca aveti vreo tensiune aruncati-o aici, le primesc pe toate fara discriminari! :)) Da, asa vreau sa inchei textul acesta, pe dos de cum l-am inceput: CU ZAMBETUL PE BUZE! Poate n-ar fi rau sa am de fiecare data cate un zambet pentru fiecare neplacere! :)